
Experiența de peste 15 ani în crearea și implementarea de strategii pentru companii ne-a arătat că reușitele se construiesc pas cu pas, în echipă, printr-un parteneriat deschis și destins.
Împreună punem culoare în brandul tău, pentru o comunicare de impact!
Hai să ne cunoaștem!

Nicoleta Dumitrașcu, Managing Partner Color Brands
Salut! Eu sunt Nico și îmi place să aduc valoare prin strategii de brand colorate cu multă creativitate.
Cum am ajuns aici? Cred că pasiunea mea pentru acest domeniu își are rădăcina în perioada adolescenței, când eram ajutorul de bază al părinților mei la magazinul lor. Auzeam pe atunci foarte des o expresie care mă fascina: ”Dacă are reclamă, o să se vândă bine”. Iar asta indiferent de produs. Eram din ce în ce mai curioasă. De la promoții în magazine la evenimente pe teren și samplinguri, prima etapă a fost cea în care am luat contact direct cu consumatorii. Am început să-mi dau seama de textele eficiente, de importanța atitudinii în vânzare și argumentele care pot determina decizia de cumpărare.
Încet, încet, am avansat cu toții de la etapa în care orice avea reclamă vindea la etapa în care consumatorul a devenit mai conștient de alegerea pe care o face. Educarea pieței ne-a mutat pe toți într-un scenariu al argumentelor potrivite, al discursului coerent, al promovării autentice. Experiența mea a început să încorporeze din ce în ce mai multe elemente din partea de strategie, trecând de la contactul direct cu consumatorul la crearea propriu-zisă a campaniilor TV. Am început să lucrez pentru una dintre cele mai mari companii telecom, iar această experiență a întregit viziunea mea asupra brandurilor.
Următoarea etapă pentru mine a fost cea în care am fost expusă la branduri internaționale. A fost foarte relevant să descopăr specificitatea culturală, modalitatea de adaptare a strategiilor la această specificitate și modalitatea în care construiești un brand international, care este raportul între elementele stricte și cele adaptabile, astfel încât esența brandului să poată fi păstrată.
Următoarea etapă pentru mine a fost cea în care am fost expusă la branduri internaționale. A fost foarte relevant să descopăr specificitatea culturală, modalitatea de adaptare a strategiilor la această specificitate și modalitatea în care construiești un brand international, care este raportul între elementele stricte și cele adaptabile, astfel încât esența brandului să poată fi păstrată.
Cu toată această experiență acumulată am pornit pe un nou drum și în 2013 am fondat compania ColorBrands, unde, alături de colaboratorii mei, ajut companiile să-și exprime personalitatea printr-un brand potrivit. Cu ajutorul strategiilor de comunicare internă și externă, susținem business-urile să își atingă obiectivele de business.
Lucrăm cu start-up-uri, cu antreprenori și cu companii mici și medii, care nu au un departament complet dedicat comunicării sau marketingului. Ce au cu toții în comun? Au înțeles că strategia de brand și comunicarea nu trebuie lăsate la întâmplare și că marketingul bine făcut este un punct forte pentru afacerea lor, ajutând la construirea loialității clienților, a unei conexiuni pe termen lung.
Experiența de aproape 20 de ani, atât în agenții de publicitate, cât și în departamente de marketing, a dus la creionarea unei imagini integrate de management al brandurilor.
“The more you know, the more you realize you don’t know.” Studiez în continuare pentru a-mi îmbogăți cunoștințele. Experiența de lucru cu brandurile este acum întregită de studii de psihologie, pentru înțelegerea comportamentelor în cadru organizațional, dar și din punct de vedere al psihologiei consumatorului.
Despre activitatea mea profesională găsești mai multe detalii pe profilul meu de LinkedIn.
Hai să ne conectăm!
